ALTERNÁNȚĂ (‹ fr. {i}) s. f. 1. Însușirea de a alterna. 2. (FIZ.) Totalitatea valorilor luate de o mărime alternativă în decursul unei semiperioade cuprinse între două momente în care valoarea mărimii este nulă. 3. (GEOL.) Repetarea succesivă pe verticală a două sau mai multe tipuri de roci sau formațiuni geologice, de grosimi apropiate, în coloana stratigrafică a unei regiuni. 4. (LINGV.) Schimbare regulată a unui sunet din temă prin altul, în flexiune sau în familia lexicală: poate fi consonantică (ex. schimbarea lui s în ș: des-deși, a lui t în ț: tăiat-tăiați) sau vocalică (ex. carte-cărți); ablaut, apofonie. 5. (ARHIT.; ARTE PL.) Procedeu decorativ constînd în repetarea regulată a două motive (în arte decorative) sau a două elemente (în arhitectură). Vezi definitia »

MONOMÉMBRĂ adj.f. (Gram.; despre propoziții) Formată dintr-o singură parte de propoziție principală, fără ca cealaltă să fie presupusă sau subînțeleasă. [Cf. fr. monomembre]. Vezi definitia »

AUTOGNÓZĂ s.f. Cunoașterea de sine însuși. [< fr. autognose, cf. gr. autos – însuși, gnosis – cunoaștere]. Vezi definitia »

DISTOMIÁZĂ s.f. (Med.) Distomatoză. [Pron. -mi-a-. / < fr. distomiase]. Vezi definitia »

ORÁNIȚĂ, oranițe, s. f. (Reg.) 1. Prăjină cu cange la vârf, de care se servesc marinarii și pescarii. 2. Luntre pescărească cu fundul lat. – Din scr. oranica. Vezi definitia »