LÍSTĂ s.f. Foaie, act care conține o enumerare de mai multe nume, de date etc.; serie de nume însemnate pe ceva. [< fr. liste, cf. it. lista – bordură]. Vezi definitia »

BABÍNĂ s. f. partea groasă, care atârnă, a buzelor unor animale. (<fr. babine) Vezi definitia »

băiátă (reg.) s. f., g.-d. art. băiétei; băiéte Vezi definitia »

spúză (-ze), s. f. – 1. Cenușă fierbinte. – 2. Gîlmă, umflătură, erupție. – 3. Mulțime, droaie, infinitate. – Mr., megl. spuză, megl. spruză. Origine incertă. Der. din lat. spodium ‹ gr. σπόδιον, aproape general acceptată (Philippide, Principii, 66; Philippide, II, 655; I, 160; REW 8166; Capidan, Raporturile, 549; Tiktin), prezintă dificultăți fonetice. Trecerea lui o › u a fost explicată insuficient, prin influența lui prună (Romansky, Jb., XVI, 129) sau printr-o formă ionică σπούδιον (Diculescu, Elementele, 420 și 427). Legătura cu alb. špuzë este evidentă; dar s rom. nu poate proveni din š alb., în vreme ce contrariul ar fi posibil. Graur, BL, V, 114, combate etimonul lat., bazat pe megl. spruză; dar nu e sigur că r este primitiv. Sensul 3, pe care Tiktin îl găsea obscur sematic, se explică pornind de la al doilea, sens ignorat de Tiktin și alături de el majoritatea dicționarelor, deși este curent în Munt., și în ciuda der. Der. spuzi, vb. refl. (a avea o erupție, a se umple de bubulițe); spuzeală, s. f. (erupție; mulțime, cantitate infinită); spuzime, s. f. (înv., mulțime). Din rom. provin bg. și rut. spuza (Miklosich, Wander., 19; Candrea, Elemente, 409; Romansky 129; Capidan, Raporturile, 212). Vezi definitia »

BĂNCILĂ, Octav (1872-1944, n. Corni, jud. Botoșani), pictor român. Compoziții cu un puternic caracter de protest social („1907”, „Grevistul”, „Peticarul”, „Spre casă”) și naturi statice cu flori și fructe („Liliac”). Vezi definitia »