Definita cuvantului vornic
VÓRNIC, vornici, s. m. 1. (În evul mediu, în țările românești) Mare dregător la curtea domnească, însărcinat cu supravegherea curții, cu conducerea treburilor interne ale țării, având și atribuții judecătorești. ◊ Mare vornic (sau vornic mare) = cel dintâi boier din divan, având sarcina de cârmuitor și de înalt judecător al curții domnești și al întregii țări. Vornic de Țara de Jos (sau de Sus) = dregător cu rang de vornic (1) a cărui autoritate se întindea asupra unei jumătăți din țara Moldovei. ♦ Reprezentant al domniei în orașe, cu atribuții judecătorești. 2. (Înv.) Primar al unui sat sau al unui târg. ♦ Funcționar în administrarea comunelor rurale, însărcinat cu distribuirea corespondenței, convocarea sătenilor la adunări, anunțarea știrilor etc.; crainic, pristav, vornicel (2). 3. Vornicel (3) – Din sl. dvorĩnikŭ.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu vornic
GRĂMĂTÍC, grămătici, s. m. Secretar sau scriitor într-o cancelarie (domnească sau boierească). ♦ (Ir.) Lingvist; gramatician. – Din ngr. ghrammatikós. Vezi definitia »
ACROBÁTIC, -Ă I. adj. referitor la acrobații. II. s. f. arta de a face acrobații. (< fr. acrobatique, /II/ germ. Akrobatik) Vezi definitia »
PSIHOTRÓNIC, -Ă I. adj. referitor la psihotronică. II. s.f. disciplină biofizică, studiul interacțiunilor la distanță între diferiți subiecți senzitivi, între aceștia și obiecte materiale sau alte organisme vii. (< engl. psychotronics) Vezi definitia »
NĂSTRÚȘNIC, -Ă, năstrușnici, -ce, adj. 1. Care iese din comun; neobișnuit, ciudat, bizar. 2. Care depășește cu mult (prin proporții, intensitate, calitate etc.) limitele obișnuite; extraordinar, strașnic, grozav. – Cf. sl. nestruženŭ. Vezi definitia »
IDEOLÓGIC, -Ă adj. referitor la ideologie. (< fr. idéologique) Vezi definitia »