poálă (poále), s. f. – 1. Fustă, partea inferioară a unor veșminte. – 2. Sîn. – 3. Partea inferioară a unui munte. – 4. Față de masă, covor fin. – 5. Țesătură scumpă care se așază în partea de jos a unei icoane. – Mr., megl. poală. Sl. polu „mijloc, margine, sîn” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 268; Conev 115), cf. bg., pol, sb., ceh., pol., rus. pola, pol. polka „pulpană”. E dubletul lui pol, v. aici. – Der. împolat, adj. (cu poale largi, amplu); poloană, s. f. (fustă mare, pulpană), cuvînt rar, citat numai de Damé; pulpană, s. f. (poală), probabil în loc de *polcană, cf. pol. polka, încrucișat cu pulpă „coapsă” (Cihac, II, 267; der. din fr. pourpoint „un fel de pieptar”, propusă de Bogrea, Dacor., I, 291 și admisă de REW 6424, Pascu, Arch. Rom., VI, 231 și Scriban, pare îndoielnică). Vezi definitia »

pavecérniță (pavecérnițe), s. f. – Slujbă ținută după vecernicie. Sl. pavečerĭnica (Miklosich, Lexicon, 550), cf. vecernie. Vezi definitia »

caiafă, caiafe s. f. 1. (om) fățarnic / ipocrit. 2. (intl.) informator. 3. (intl.) hoț cu vechime / cu experiență. Vezi definitia »

TIPSIOÁRĂ, tipsioare, s. f. (Rar) Diminutiv al lui tipsie. [Pr.: -si-oa-] – Tipsie + suf. -ioară. Vezi definitia »

zdrăngănitúră s. f., g.-d. art. zdrăngănitúrii; pl. zdrăngănitúri Vezi definitia »