plóștină, plóștine, s.f. (reg.) 1. teren umed și mocirlos; mlaștină. 2. izlaz, pășune (lângă o apă). 3. mămăligă moale. Vezi definitia »

SORÓZĂ s. f. fruct compus din bace pe jumătate sudate între ele, ca la ananas. (< fr. sorose) Vezi definitia »

crețitúră, crețitúri, s.f. (reg.) creț de rochie sau de față; încrețitură, zbârcitură. Vezi definitia »

BODOGĂNEÁLĂ, bodogăneli, s. f. Vorbire înceată, neclară, care redă de obicei un protest reținut sau o nemulțumire stăpânită. – Bodogăni + suf. -eală. Vezi definitia »

alámă (alắmuri), s. f. – Aliaj de cupru și zinc. Ngr. μάλαμα „aur”, de unde mr. malamă, amálomă „aur”, alb. malamë „aur”. Schimbarea fonetică și semantică este curioasă. Pare a fi vorba de o etimologie populară, datorată confuziei între aur și alamă (foarte folosită odinioară în ornamentație, de ex. în lucrările de marchetărie). Analogia care se impune între alamă și aramă ar putea explica schimbarea de accent. De asemenea trebuie să se fi produs o despărțire la *μ’ἄλαμα, înțeles ca un presupus *μὲ ἄλαμα „ cu aur” (aceeași pierdere a lui μ inițial în ngr. μασάμαυα › aramafta, formulă de imprecație, cf. N. Grămadă, Codrul Cosminului, IV, 309). Lambrior 373, Hasdeu 674 și DAR pleacă de la it. lama › sb. lama „tinichea”; Densusianu, Rom., XXXIII, 273, pleacă de la ngr. λάμα, iar Körting 5406 de la lat. lamina, ipoteză abandonată. Der. alămar, s. m.; alămărie, s. f.; alămat, alămit, adj. (bătut cu cuie de alamă); alămiu, adj. Vezi definitia »