chemin de fer (fr.) [pron. șmẽ dö fer] s. n. Vezi definitia »

HÁMBURGER, hamburgeri, s. m. Chiftea plată care se servește friptă și pusă într-o chiflă. [Pr.: hamburgăr] – Din fr., engl. am. hamburger. Vezi definitia »

fartițier, fartițiere s. n. 1. obiectul (pălăria, pardesiul, servieta) cu care hoțul își acoperă mâna în momentul când o strecoară în buzunarul victimei. 2. complicele care servește drept paravan unui hoț de buzunare. Vezi definitia »

BUFETIÉR, -Ă s. m. f. cel care ține (servește la) un bufet (2). (< fr. buffetier) Vezi definitia »

fiér (fiáre), s. n. – 1. Element chimic, metal greu, de culoare cenușie care se folosește pe scară largă în industrie. – 2. Semn făcut cu metalul înroșit. – 3. Vîrf de lance sau de săgeată. – 4. (Pl.) Fiare, lanțuri. – Mr. h’eru, megl. ier, ir, fl’er. Lat. ferrum (Pușcariu 605; Candrea-Dens., 583; REW 3262; DAR), cf. it., port. ferro, fr., prov. fer, sp. hierro). După Pîrvan, metalul a fost cunoscut în Dacia începînd cu 700 sau 750 înainte de era creștină. Der. fierar, s. m. (muncitor care se îndeletnicește cu prelucrarea fierului), mr. hirar, megl. ierar (după Pușcariu 606; Candrea-Dens., 584; REW 3257 și DAR, din lat. ferrarius, cf. it. din sud ferraru, sp. herrero); fierărie, s. f. (atelier în care se prelucrează fierul; magazin unde se vînd obiecte din fier; înv., taxă pe obiectele din fier importate); fierăriță, s. f. (nevastă de fierar); fierătaie, s. f. (instrumente de fier), care după Candrea-Dens., 585 și DAR reprezintă un lat. *ferratalia, cf. port. ferratalha; fieros, adj., formație neol.; fierotină, s. f. (Banat, Olt., fier vechi); înfiera, vb. (a marca cu fierul roșu; a stigmatiza; rar, a fereca); înfierător, adj. (care stigmatizează); înfierătură, s. f. (dezonorare). Vezi definitia »