SPARTÁN, -Ă, spartani, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care făcea parte din populația vechiului oraș grecesc Sparta. ♦ Fig. Persoană cu concepții și moravuri austere. 2. Adj. Care aparține Spartei sau spartanilor (1), privitor la Sparta sau la spartani; propriu Spartei sau spartanilor. ♦ Fig. Aspru, sever, auster. – Din lat. Spartanus, it. spartano. Vezi definitia »

altán (-ne), s. n. – Terasă, foișor, mirador. Ngr. ἀλτάνα, din it. altana (Meyer, Neugr. St., IV, 8), cf. tc. altincik (Șeineanu, II, 18). Cuvînt rar, lipsește din majoritatea dicționarelor (apare la Eminescu). Din același cuvînt tc., altîngic, s. m. (plantă, călțunaș), cf. Lokotsch 61. Vezi definitia »

junișcán, junișcáni, s.m. (reg.) june, flăcău de însurat. Vezi definitia »

jurtumán, jurtumáni, s.m. (reg.) om într-o ureche. Vezi definitia »

CURCÁN, curcani, s. m. 1. Pasăre domestică mare, originară din America, cu coada lată care se desfășoară în formă de evantai (Meleagris gallopavo); p. rest. masculul curcii. ◊ Expr. A se umfla în pene ca un curcan = a se îngâmfa, a-și da aere. ♦ (Depr.; în trecut) Sergent de stradă; vardist. 2. Fig. Poreclă dată dorobanților români din războiul de la 1877 – 1878. – Curcă + suf. -an. Vezi definitia »