ștraif s.n. (reg.) operație de târâre a buștenilor pe pământ până la locul unde sunt încărcați în vehicule. Vezi definitia »

cóif (cóifuri), s. n. – Cască, coif. Lat. tîrzie cofea (Diez, I, 148; Diez, Gramm., I, 172; Pușcariu 393; REW 2024; DAR), probabil în legătură cu cofă; cf. it. (s)cuffia, fr. coiffe, prov. coifa, sp. (es)cofia, port. coifa. Cf. și scufie. Unii cercetători pun la îndoială această der. și consideră cuvîntul ca neol. (Cihac, II, 697; lipsește în Candrea-Dens.). Apare din sec. XVI. – Der. încoifa, vb. (a pune coif). Vezi definitia »

a avea ștaif expr. a fi distins / rafinat Vezi definitia »

ARITMOGRÍF s. n. joc de cuvinte încrucișate constând din înlocuirea cu cifre a literelor mai multor cuvinte din același domeniu, dispuse orizontal, care încadrează un cuvânt vertical. (< germ. Arithmogriph) Vezi definitia »

ȘTRAIF, ștraifuri, s. n. Bandă de carton sau material textil, folosită în legătorie. ♦ Linie, dungă. – Din germ. Streif. Vezi definitia »