Definita cuvantului porc
PORC, porci, s. m. 1. Mamifer domestic omnivor, cu capul de formă conică, cu botul alungit, cu corpul acoperit cu păr aspru, scurt și relativ rar, crescut pentru carnea și grăsimea lui (Sus scrofa domestica).Porc sălbatic (sau mistreț) = mistreț. ◊ Expr. A tăcea ca porcul în păpușoi (sau în cucuruz) = a tăcea prefăcându-se că este preocupat de ceva foarte important spre a nu răspunde la aluzii sau la învinuiri directe. A mâna porcii la jir = a dormi sforăind tare. N-am păzit (sau n-am păscut) porcii împreună = nu suntem egali spre a-ți permite gesturi de familiaritate cu mine. A îngrășa porcul în ajun = a încerca (zadarnic) să recuperezi în ultimul moment timpul multă vreme pierdut. A face (pe cineva) albie (sau troacă) de porci = a certa (pe cineva) cu vorbe aspre, injurioase. ♦ P. restr. Carne de porc (1). ♦ Compuse: porc-spinos (sau -ghimpos) = (la pl.) gen de mamifere rozătoare, sălbatice, de talie mijlocie, cu spatele și părțile laterale acoperite de spini lungi, puternici și cu pieptul și abdomenul prevăzute cu peri tari (Hystrix); (și la sg.) animal care face parte din acest gen; porc-de-mare = pește marin de culoare neagră, cu corpul acoperit de solzi ascuțiți care conțin venin (Scorpaena scrofa). 2. Epitet depreciativ pentru un om obraznic, grosolan, nerușinat, josnic, ticălos, mișel. ◊ Expr. Porc de câine = om de nimic, netrebnic, ticălos. – Lat. porcus.

Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu porc
CISTICÉRC s.m. Formă larvară a teniei, asemănătoare unei bășicuțe cât un bob de mazăre, care se fixează în organism. [< fr. cysticerque, cf. gr. kystis – bășică, kerkos – coadă]. Vezi definitia »
CLARC s.n. Gaz de luptă iritant, care provoacă strănutul. [Cf. Clark – inventatorul acestui gaz]. Vezi definitia »
miórc interj. – Imită orăcăitul broaștei, precum și scîncetul copiilor mici. – Var. miorț; miorlau, interj. (mieunat). Creație expresivă, cf. miau.Der. mioarcă (var. Banat mioarcă), s. f. (broască); miorcăi (var. miercăi, miorțăi, mierțăi), vb. (a orăcăi, a scînci); miorcăială (var. miercăială, miorțăială, mierțăială), s. f. (scîncet); miarță, s. f. (țîngău, copil plîngăcios); miorlăi (var. mierlăi), vb. (a mieuna; a plînge cu glas subțire; a se alinta, a se fandosi); miorlăit, s. n. (mieunat); miorlăială (var. miorlăitură), s. f. (mieunat); miorlăitor, adj. (care miorlăie); miorcoti, vb. (a scînci); miorcoteală, s. f. (scînceală). Vezi definitia »
ciogấrc, ciogấrcuri, s.n. (reg.) vârtelniță, cicărâc, ceacâr. Vezi definitia »
stîrc (-ci), s. m.1. Bîtlan (Ardea alba, A. cinerea, A. purpurea, A. garzetta). – 2. (Banat, Olt.) Barză (Ciconia alba). – Mr. stircu „barză”. Sl. strŭkŭ (Cihac, II, 362; Conev 55), cf. bg. stărk și cocostîrc.Der. stîrci, vb. refl. (a se ghemui); stîrciog, s. m. (Olt., stîrc; axul depănătoarei). Vezi definitia »
Căutați cuvinte ce încep cu litera: A Ă Â B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ș T Ț U V W X Y Z