Definita cuvantului practică
PRÁCTICĂ, practici, s. f. 1. Practicare, p. ext. deprindere, obicei, rutină. 2. Activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condițiilor necesare existenței societății, în primul rând spre producerea și crearea bunurilor materiale și a valorilor culturale; metodă, procedeu aplicat și verificat efectiv. ◊ Loc. adv. În practică = în mod concret, în realitate. ◊ Expr. A pune în practică = a aplica. 3. Exercitare a unei profesiuni, a unei discipline, profesare a unei științe, a unei arte. 4. Aplicare și verificare efectivă a cunoștințelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare. Practică pedagogică. ♦ Stagiu de perfecționare sau de dobândire a unor cunoștințe practice pe care-l face, într-o fabrică, într-o întreprindere etc., un student sau un elev. Practică de producție. 5. (Mai ales la pl.) Ceremonie, manifestare exterioară de cult. – Din germ. Praktik, fr. pratique.
Sursa: DEX '98
Sursa: DEX '98
Cuvinte ce rimeaza cu practică
FLATULÉNȚĂ s.f. 1. Acumulare excesivă de gaze în stomac și în intestine. 2. Evacuarea frecventă, abundentă și necontrolată a gazelor din intestine. [< fr. flatulence, cf. lat. flatus – vânt]. Vezi definitia »
GROGRÉNĂ, grogrene, s. f. Panglică textilă folosită în croitorie pentru întărituri, finisaje etc. [Var.: gogrén s. n., gogrénă s. f.] – Din fr. gros-grain. Vezi definitia »
gloábă (gloábe), s. f. – 1. Amendă. – 2. Mîrțoagă. – Megl. gloabă. Sl. (bg., sb.) globa „pedeapsă” (Miklosich, Lexicon, 129; Meyer 140; Berneker 305), cf. alb. gjobë, ngr. γλάμπα. Sensul 2 se explică desigur prin obiceiul de a plăti amenzile în natură, fapt pentru care se alegeau caii cei mai proști, cf. pui de bodaproste. – Der. globi, vb. (a pune amendă, a pedepsi); globnic, s. m. (înv., persoană care strîngea amenzile), din sl. globĭnikŭ. Vezi definitia »
ACULEÁTĂ, aculeate, s.f. – V. aculeat (2) [DEX'98] Vezi definitia »
scoríță, scoríțe, s.f. (reg.) carton, hârtie groasă. Vezi definitia »