REPRODÚCE, reproduc, vb. III. 1. Tranz. A reda cu exactitate ceea ce este scris, ceea ce a spus sau a făcut cineva. ♦ A imita felul de a fi, gesturile, mimica cuiva. 2. Refl. A reactualiza în memorie idei, cunoștințe însușite în cursul experienței anterioare. 3. Refl. A se produce, a se arăta din nou; a se repeta. 4. Tranz. (Ec. pol.) A relua în mod continuu procesul de producție; a produce din nou. 5. Tranz. A produce în serie; a multiplica. 6. Refl. (Biol.) A se perpetua prin generare; a se înmulți. – Re¹- + produce (după fr. reproduire). Vezi definitia »

toánce s. f. pl. – Repeziș de apă curgătoare, curent rapid al unui rîu. Sl. tąča „ploaie”, datorită stropilor pe care-i împrăștie. Legătura cu pol. ton „adîncime” (Cihac, II, 414), nu este probabilă. În Mold., mai ales ca toponim. Vezi definitia »

dulce (dúlce), adj. – 1. Care are gustul mierii sau zahărului. – 2. Blînd, gingaș. – 3. Plăcut, bun la gust. – 4. Moale, liniștit, molcom. – 5. (Trans.) Legitim. – 6. (Adv.) Cu blîndețe, cu gingășie. – Mr. dulțe, megl. dulți, istr. dul’țe. Lat. dŭlcis (Cihac, I, 84; Pușcariu 554; Candrea-Dens., 520; REW 2792), cf. it. dolce, prov. dolz, dous, fr. doux, cat. dols, sp. dolce. – Der. dulce, s. m. (dulceață, însușirea de a fi dulce, perioadă a anului cînd este îngăduit credincioșilor să mănînce carne și produse lactate; produse lactate); dulce (pl. colectiv dulciuri), s. n. (preparat dulce care se mănîncă, cofeturi); dulceag, adj. (cu gust cam dulce), a cărui der. nu este clară; dulcegărie, s. f. (vorbă, purtare dulceagă); dulceață, s. f. (însușirea de a fi dulce, plăcut; produs dulce de mîncare; acțiunea de a mînca produse lactate și carne, interzisă în perioadele de post; preparat alimentar făcut din fructe sau petale fierte în sirop de zahăr), cf. abruz. dulgiázze; dulciu, adj. (pe jumătate dulce); dulcețar, s. m. (cofetar); dulcețăreasă, s. f. (cofetăreasă, care înainte era îndeletnicire obișnuită în casele boierești); dulcoare, s. f. (dulceață), cuvînt rar care, după Pușcariu 555 și REW 2793, provine din lat. dŭlcōrem; dedulci, vb. (a mînca alimente interzise în perioada de post; a se învăța prost, a se nărăvi), format pe baza expresiei de dulce „interzis în post” (Tiktin); îndulci, vb. (a face ceva să fie dulce; a alina, a domoli; refl., a se deprinde, a se obișnui), cf. mr. (î)ndulțescu (după Pușcariu 833; Densusianu, Hlr., 169 și Candrea-Dens., 521, ar reprezenta direct. lat. *indulcῑre); îndulcitor, adj. (care îndulcește; calmant); îndulcitură, s. f. (bomboană). Din rom. provine rut. doljčyca (Candrea, Elemente, 403). Vezi definitia »

IMÓNDICE s.n.pl. (Franțuzism) Murdărie, impurități; gunoaie. [< fr. immondices, cf. lat. immunditiae]. Vezi definitia »

a face (pe cineva) o spumă expr. a invita (pe cineva) la o bere. Vezi definitia »