sufléț, sufléți, s.m. (reg.) suflător (țeavă, tub prin care muncitorul sticlar suflă pentru a dilata sticla topită și a-i da forma dorită). Vezi definitia »

glonț (gloánțe), s. n. – 1. Greutate, obiect greu. – 2. Mic proiectil pentru armă de foc. – 3. Plumb la năvodul de pescuit. Creație expresivă, pe baza rădăcinii glo-, v. aici. Identitatea fonetică și semantică pe care o reprezintă cu g(o)lom(o)ț și clonț este evidentă. Primul sens apare numai în expresia „a cădea greu la stomac”. Originea cuvîntului a suscitat discuții; după Cihac, II, 501 și DAR, din mag. golyócs și galacs, der. care nu este satisfăcătoare; după Scriban, de la grăunte sau grunț. Skok 73 pleacă de la sb. glonta „glonț”, pe care îl der. din germ. Flinte „pușcă mică”; însă etimonul germ. nu satisface iar cuvîntul sb. este mai curînd de origine rom. Natura expresivă a lui glonț devine de asemenea evidentă prin der. săi; gloanță, s. f. (înv., proiectil de tun); glonțiș, s. n. (pietriș); glonțan, s. m. (pietriș, prundiș), cf. clonțan; glonțuros, adj. (pietros), cf. grunțuros. Din rom. provine sb. glonta și mag. golonc „glonț” (Edelspascher 14). Vezi definitia »

neámț (némți), s. m. – 1. German. – 2. Străin. Sl. nĕmĭcĭ, din nĕmŭ „barbar”, cf. neam (Miklosich, Slaw. Elem., 32; Tiktin), cf. ngr. νέμτζης, bg. nĕmec, alb. nemets, mag. nemet, pol. niemiec. – Der. nemțoaică, s. f. (germană; dădacă, guvernantă; călțunaș, Tropaeolum; plantă, Delphinium elatum); nemțesc, adj. (german); nemțește, adv. (în germană); nemție, s. f. (mulțime de germani; înv., în limba germană); nemțime (var. nemțărie), s. f. (colectivitate de germani); nemți, vb. (a germaniza); nemțișor, s. m. (plantă, Delphinium elatum); nemțean, s. m. (locuitor al regiunii Neamț din Moldova; călugăr al mănăstirii Neamțu). Vezi definitia »

RĂSFẮȚ, răsfățuri, s. n. 1. Faptul de a (se) răsfăța; mângâiere, alintare; (depr.) răzgâiere. 2. Desfătare, plăcere. 3. Huzur, belșug. – Din răsfăța (derivat regresiv). Vezi definitia »

hîrț (-ți), s. m. – Șoarece. Mag. heréc „șoarece”(DAR). În Banat. – Der. hîrciog, s. m. (șobolan; hamster, Cricetus frumentarius), din mag. hörcsög (DAR; Gáldi, Dict., 91), cf. sb. hrčak (Miklosich, Slaw. Elem., 51). Vezi definitia »