TUF s. n. rocă poroasă, ușoară, formată prin cimentarea cenușilor vulcanice. (< fr. tuf) Vezi definitia »

ZULÚF, zulufi, s. m. Șuviță de păr răsucită în spirală; buclă, cârlionț. – Din tc. zülüf, ngr. zulúfi. Vezi definitia »

PUF², (5) pufuri, s. n. 1. (De obicei cu sens colectiv) Pene mici, moi și fine, care constituie primul penaj al puilor sau care acoperă corpul unor păsări pe burtă și sub aripi, servind pentru umplerea pernelor, a plăpumilor etc. ◊ Expr. A crește în puf = a crește în confort, neducând lipsă de nimic. 2. (Cu sens colectiv) Peri fini și moi care cresc pe obraz; început de barbă sau de mustață. 3. (Cu sens colectiv) Părul mărunt, moale și mătăsos din blana unor animale. 4. (Cu sens colectiv) Perii mici și fini ai unor fructe, semințe etc. 5. Obiect de toaletă care servește la pudrat, făcut din puf² (1) sau din alt material pufos. 6. (Adjectival, în compusul) Bumbac-puf = bumbac brut obținut la cules. 7. (Spec.) Minge de badmington. – Din bg., scr. puh. Vezi definitia »

ciuf (ciufi), s. m. – 1. Smoc de păr zbîrlit. – 2. Moț. – 3. (Adj.) Ciufulit, zbîrlit, cu părul încîlcit. – 4. Cucuvea. – 5. Pocitanie, sluțenie, persoană urîtă și caraghioasă. – 6. Afemeiat, petrecăreț, depravat. – 7. Șarlatan, pungaș. – 8. Dans tipic. Var. ciof. Mr. ciuf. Creație expresivă (Schuchardt, ZRPh., XXXI, 1-5; Tiktin), cf. sb. čup (› rom. ciup), it. ciuffo (Battisti, II, 969), alb. čufkë. Numele cucuvelei se explică prin moțul pe care îl au unele specii ale acestei păsări, iar sensul 6 pare a proveni din noțiunea intermediară de „persoană care se culcă tîrziu, noctambul.” Cu accepția de „șarlatan” prezintă aceeași asociere de idei a lat. bufo cu fr. bouffon. Philippide, II, 706, consideră cuvîntul „obscur”. Pușcariu, Dacor., II, 607 (urmat de Gáldi, Dict., 116), pleacă de la mag. csúf; dar același Pușcariu, Dacor., II, 609 (cf. DAR), consideră că ciuf „moț” drept cuvînt diferit, care derivă din v. germ., cf. it. ciuffo. Este vorba fără îndoială de o greșeală, și cuvîntul it. se consideră de obicei cuvînt expresiv (cf. Prati 288), la fel ca cel rom. Cf. Rosetti, II, 114. Este puțin probabilă der. din bg. čuch (Conev 54), și mai puțin cea dintr-o limbă anterioară indoeurop. (Lahovary 323), și din sl. čubŭ „creastă” (Cihac, II, 57). Der. ciuhă (var. ciofă, ciof), s. f. (bufniță; sperietoare); ciuș, adj. (moțat); ciuș, s. m. (specie de cucuvea, Citus brachyotus); ciufan, s. m. (varietate de varză); ciufuli, vb. (a ciufuli, a zbîrli, a încîlci părul; a se lua la harță, a se lua de păr, a se părui; a face pe cineva ridicol; a-și bate joc de cineva; Trans., a înșela); der. expresivă (Graur, BL, IV, 91), care s-a confundat în Trans. cu mag. csúfolni „a ridiculiza, a înșela”, de unde ultimele sale sensuri; ciufuleală, s. f. (bătaie, chelfăneală; pedeapsă); ciuhurez, s. m. (specie de cucuvea, Asio otus), rezultat al contaminării între ciuhă și huhurez. Nu este clară relația acestei rădăcini cu ciurlă (var. ciurlos), s. m. (despletit, ciufulit), der. ciurlan, s. m. (tufiș, mărăciniș); și cea pe care o propune Battisti, III, 1819, de la ciuhă, it. giufà, cu arab. ğuhā „nebun,” pare incertă. Vezi definitia »

BUF³, -Ă, bufi, -e, adj. (Despre o comedie, o operă) Cu un caracter comic exagerat. ♦ (Despre cântăreți sau actori) Care interpretează roluri comice într-o comedie sau operă bufă (uzând de mijloace ieftine). – Fr. bouffe. Vezi definitia »