TANGÁRA s. f. pasăre din regiunea tropicală a Americii de Sud, de mărimea unei vrăbii, cu ciocul scurt, conic și ascuțit la vârf și penajul viu colorat. (< fr. tangara) Vezi definitia »

NITRURÁ vb. tr. a trata termochimic anumite oțeluri pentru a le mări duritatea la suprafață, prin încălzire într-o atmosferă de amoniac, urmată de o răcire lentă. (< fr. nitrurer) Vezi definitia »

TÉRRA s. f. Pământul. (< lat., it. terra) Vezi definitia »

durá (duréz, durát), vb. – 1. A ciopli lemnul. – 2. A edifica, a construi. – Mr. dor, durari. Lat. dolāre (Cihac, I, 84; Pușcariu 560; Candrea-Dens., 524; REW 2718), cf. alb. duruem, calabr. dulare, sp. dolar. – Der. durătură, s. f. (surcele de cioplitură, așchii). Vezi definitia »

mascará (mascarále), s. f. – 1. Paiață. – 2. Zeflemea, indecență, obscenitate. – Var. măscară, (Banat) mascără. Mr. măscără, megl. mascará. Tc. maskara, din arab. mashara (Șeineanu, II, 250; Berneker, II, 23; Lokotsch 1436; Ronzevalle 161), cf. ngr. μασϰαρᾶς, alb., bg. maskará, sb. maskara. Battisti, III, 2381, socotește cuvîntul arab diferit de it. maschera, sp. máscara. Schimbarea de accent e dificil de explicat în var. măscară, în afară de cazul în care ar fi un deverbal de la măscări. Atît măscară cît și măscări există în sec. XVII, mascara în sec. XIX. Der. măscări, vb. (înv., a-și bate joc, a zeflemisi; Banat, a se murdări; refl., a se insulta), cf. sb. maskariti; mascaragiu, s. m. (bufon; saltimbanc, cabotin), din tc. maskaraci, sec. XVIII; mascaralîc, s. n. (bufonerie), cf. ngr. μασϰαραλίϰι; măscărici, s. m. (paiață, bufon); măscăriciune, s. f. (înv., bufonerie), sec. XVII; măscornicie, s. f. (bufonerie), înv., sec. XVII. Vezi definitia »