PORÉCLĂ, porecle, s. f. 1. Supranume dat, de obicei în bătaie de joc, unei persoane, mai ales în legătură cu o trăsătură caracteristică a aspectului său exterior, a psihicului sau a activității sale. 2. (Înv. și reg.) Nume de familie. [Var.: (reg.) polícră, poríclă s. f.] – Din sl. poreklo. Vezi definitia »

vútcă (-ci), s. f. – Rachiu foarte tare. – Var. vodcă. Pol. wodka (Tiktin). – Der. vutcar, s. m. (fabricant de votcă), sec. XVIII. Vezi definitia »

netrúfă s.f. (înv.) lipsă de trufie; modestie. Vezi definitia »

DERÍVĂ s.f. I. 1. Unghi format de axa longitudinală a unei nave sau a unui avion cu drumul de urmat sub acțiunea curenților maritimi sau aerieni. ◊ A merge în derivă = a naviga în voia vântului și a valurilor. 2. Unghi format, la tragerile indirecte cu tunul, de planul de tragere cu planul de ochire. II. Partea verticală fixă a ampenajului unui avion, al unui planor. [< fr. dérive, it. deriva]. Vezi definitia »

SUÍTĂ s. f. 1. grup de oameni care însoțeste un demnitar; alai, escortă. 2. (muz.) compoziție instrumentală din mai multe părți scrise în aceeași tonalitate, dar contrastante prin caracter și mișcare. ◊ fragmente selective dintr-o lucrare mai amplă (operă, balet etc.). 3. serie, șir de idei, de reprezentări etc. ◊ continuitate, înlănțuire. (< fr. suite) Vezi definitia »