DIALÉCTICĂ s.f. I. (Ant.) Arta de a ajunge la adevăr descoperind contraziceri în raționamentul adversarului. II. Teorie generală despre dezvoltarea naturii, societății și gândirii, precum și metodă de cunoaștere și de transformare a lumii. [Cf. fr. dialectique, germ. Dialektik, lat. dialectica, gr. dialektike < dialegomai – discut]. Vezi definitia »

GLOBIGERÍNĂ, globigerine, s. f. (La pl.) Gen de foraminifere cu cochilia perforată și împărțită în mai multe camere sferice; (și la sg.) animal care aparține acestui gen. – Din fr. globigérine. Vezi definitia »

CARPÉTĂ s. f. covoraș. (< fr. carpette) Vezi definitia »

TĂRBĂCEÁLĂ, tărbăceli, s. f. (Fam.) Faptul de a tărbăci. ◊ Expr. A da (sau a lua) în (sau la, prin) tărbăceală = a da în tărbacă. – Tărbăci + suf. -eală. Vezi definitia »

ENTRÁTĂ, entrate, s. f. (Muz.) Introducere. – Din it. entrata. Vezi definitia »