GIURUÍ, giuruiesc, vb. IV. Tranz. (Rar) A face să se învârtească; a învârteji, a învolbura. – Din giur (= jur). Vezi definitia »

ȚINTUÍ, țintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prinde, a înțepeni, a fixa, a bate ceva cu cuie, cu ținte; a pironi. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) la stâlp (sau la stâlpul infamiei) = a supune (pe cineva) oprobriului public, a înfiera. ♦ A înfige, a bate cuie sau ținte. ♦ Fig. A obliga pe cineva să stea nemișcat, imobilizat. ◊ Expr. A țintui (pe cineva) locului = a face (pe cineva) să se oprească, să rămână nemișcat, neclintit. A rămâne țintuit locului (sau pe loc, în loc) = a se opri, a rămâne nemișcat, neclintit într-un loc. 2. A împodobi cu ținte. – Țintă + suf. -ui. Vezi definitia »

cetcuí, cetcuiésc, vb. IV (reg.) a împleti plasă de năvod pe odgoane. Vezi definitia »

bipui, bipuiesc v. t. a da un bip / bipuri, a apela de pe un telefon mobil o altă persoană cu telefon mobil, fără a afectua propriu-zis o convorbire telefonică. Vezi definitia »

răgăduí (răgăduiésc, răgăduít), vb. – (Olt.) A prinde, a apuca. Mag. ragadni (Drăganu, Dacor., III, 723; Candrea). Vezi definitia »