MẤNECĂ, mâneci, s. f. 1. Parte a îmbrăcămintei care acoperă brațul (în întregime sau în parte). ◊ Expr. A trage (pe cineva) de mânecă = a) a insista, a stărui (pe lângă cineva) pentru a obține ceva; b) a atrage atenția (cuiva) că minte sau exagerează. A (nu) se lăsa tras de mânecă = a (nu) se lăsa prea mult rugat. A o băga pe mânecă = a se speria (de consecințele unei fapte săvârșite); a o sfecli. A scoate din mânecă = a inventa la repezeală o explicație, o soluție etc. 2. (Tehn.) Nume dat unor dispozitive în formă de mânecă (1). 3. (Înv.) Flanc, aripă a unei armate. [Var.: (reg.) mấnică s. f.] – Lat. manica. Vezi definitia »

séslă, sésle, s.f. (reg.) căuș de lemn sau de metal folosit la măsurarea produselor în stare de pulbere sau de grăunțe; scafă. Vezi definitia »

BARISFÉRĂ s.f. (Geol.) Porțiunea din centrul Pământului alcătuită din elemente cu densitate mare; centrosferă. [< fr. barysphère, cf. gr. barys – greu, sphaira – sferă]. Vezi definitia »

zarzără s. f., g.-d. art. zarzărei; pl. zarzăre Vezi definitia »

batisféră (-tis-fe- / -ti-sfe-) s. f., g.-d. art. batisférei; pl. batisfére Vezi definitia »