RELÁȚIE s. f. 1. legătură, conexiune, raport. ◊ complement circumstanțial de relație = complement care arată obiectul la care se referă o acțiune, o calitate; propoziție de relație = propoziție circumstanțială care corespunde complementului circumstanțial de relație; funcții de relație = totalitatea funcțiilor organice care asigură legătura cu mediul exterior. 2. (log.) conexiune între doi, trei sau mai mulți termeni. ◊ judecată de relație = judecată care reflectă raporturi între obiecte diferite. 3. (mat.) condiție care leagă valorile a două sau mai multe mărimi. 4. (pl.) legătură între oameni, popoare, state etc. ◊ relații de producție = raporturi care se stabilesc între oameni în procesul producției bunurilor materiale, a repartiției, schimbului și consumului; relații diplomatice = raporturi politice cu caracter de continuitate între state, stabilite prin misiuni diplomatice; (fam.) a avea relații = a cunoaște, a frecventa persoane influente; a da relații = a informa. 5. legătură feroviară, rutieră sau aeriană regulată între două puncte; traseu. 6. informație; expunere, relatare. ◊ a da relații = a informa. (< fr. relation, lat. relatio, germ. Relation) Vezi definitia »

ANÁNGHIE s. f. Situație grea, necaz, nevoie (bănească). – Ngr. ananki „nevoie”. Vezi definitia »

DISTONÍE, distonii, s. f. Dereglare funcțională a sistemului nervos vegetativ. – Din fr. dystonie. Vezi definitia »

FOTOPSÍE s. f. fosfenă. (< fr. photopsie) Vezi definitia »

ECTRODACTILÍE s.f. (Med.) Lipsa congenitală a unuia sau a mai multor degete. [Gen. -iei. / < fr. ectrodactylie, cf. gr. ektroma – avorton, daktylos – deget]. Vezi definitia »