ARISTOCRAȚÍE, aristocrații, s. f. (În orânduirea sclavagistă și feudală) Clasă socială conducătoare, care deține puterea de stat și asuprește celelalte clase sociale; (în orânduirea capitalistă, ca rămășiță a orânduirilor anterioare) pătură superioară a claselor exploatatoare, care se bucură de diferite privilegii și avantaje datorită obârșiei și bogăției sale; nobilime, boierime. ♦ Vârfurile privilegiate ale unei clase sau ale unui grup social exploatator. – Fr. aristocratie (< gr.). Vezi definitia »

MEGALOTIMÍE s. f. creștere în volum a timusului. (< fr. mégalothymie) Vezi definitia »

TELEFONOMETRÍE s. f. Operație de determinare a calităților aparatelor telefonice și a legăturilor telefonice, la emisiune și la recepție, prin comparare cu calitățile anumitor instalații de referință. – Din fr. téléphonométrie. Vezi definitia »

AEROTOPOGRAFÍE s.f. Tehnică a măsurătorilor terestre făcute cu fotograme aeriene. [Gen. -iei. / < fr. aérotopographie]. Vezi definitia »

MAGNETOMETRÍE s. f. 1. măsurarea variațiilor mărimilor magnetice. 2. ramură a geofizicii care studiază magnetismul terestru. 3. metodă geofizică de prospecțiune a subsolurilor bogate în elemente sau minerale magnetice. (< fr. magnétométrie) Vezi definitia »