ACUZATÍV s. n. Caz gramatical care are ca funcțiune specifică exprimarea complementului direct și a unor atribute. ◊ Acuzativ cu infinitiv = construcție sintactică specifică anumitor limbi, echivalentă cu o propoziție completivă directă, în care subiectul este la acuzativ, iar predicatul la infinitiv. – Din fr. accusatif, lat. accusativus. Vezi definitia »

AUTOADEZÍV, -Ă I. adj. care se lipește singur. II. s. n. bandă care se lipește fără a fi nevoie să fie umezită. (< fr. auto-adhésif) Vezi definitia »

TARDÍV, -Ă adj. (și adv.) care apare, se întâmplă, se dezvoltă cu întârziere. (< fr. tardif) Vezi definitia »

EVENTÍV adj. verb reflexiv ~ (și s. n.) = verb la diateza reflexivă care arată o schimbare în starea subiectului. (< fr. éventif) Vezi definitia »

NOCÍV, -Ă adj. vătămător, dăunător (pentru sănătate), distrugător. (< fr. nocif, lat. nocivus) Vezi definitia »