INDÚCȚIE, inducții, s. f. 1. Formă fundamentală de raționament, care realizează trecerea de la particular la general. 2. Producere sau influențare a unui fenomen de către un alt fenomen altfel decât printr-o acțiune mecanică nemijlocită. ◊ Inducție magnetică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului magnetic, determină macroscopic starea magnetică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electrică = mărime fizică vectorială care, împreună cu intensitatea câmpului electric, determină macroscopic starea electrică a câmpului electromagnetic din corpuri. Inducție electromagnetică = fenomen de apariție a unei tensiuni electromotoare într-un circuit străbătut de un flux magnetic variabil. Inducție electrostatică = separare a sarcinilor electrice și redistribuirea lor pe suprafața unui conductor, datorită acțiunii unui câmp electric; electrizare prin influență¹ (2). 3. Mecanism nervos prin care o stare de excitație sau de inhibiție aflată într-un centru nervos favorizează sau determină apariția stării opuse într-un alt centru nervos. – Din fr. induction, lat. inductio. Vezi definitia »

HEMATIMETRÍE, hematimetrii, s. f. (Med.) Numărătoare a hematiilor. – Din fr. hématimétrie. Vezi definitia »

BIROCRAȚÍE s.f. 1. (Rar) Birocratism. 2. Birocrație muncitorească = pătură coruptă prin salarii mari și alte avantaje; aristocrație muncitorească. [Gen. -iei, var. biurocrație s.f. / < fr. bureaucratie, cf. fr. bureau – birou, gr. kratos – putere]. Vezi definitia »

TENOPLASTÍE s. f. operație plastică pentru refacerea unui tendon distrus. (< fr. ténoplastie) Vezi definitia »

URETERECTOMÍE s. f. rezecție a unui ureter. (< fr. urétérectomie) Vezi definitia »