TIVITÚRĂ, tivituri, s. f. Tivire; (concr.) locul unde a fost tivit ceva; tiv. ♦ Fâșie îngustă de pânză, cusută pe marginea unei țesături (de altă culoare); chenar. – Tivi + suf. -tură. Vezi definitia »

copeneáță, copenéțe, s.f. (reg.) 1. cutie. 2. piuliță scobită din lemn în care se mărunțește sarea și piperul; pisător, măjeriu. 3. pisător pentru grăunțe. Vezi definitia »

triacă s. f. sg. jocul „alba-neagra” practicat în mod ilegal în zonele citadine aglomerate. Vezi definitia »

SURDOMETÓDICĂ s. f. ramură a surdopedagogiei care studiază metodele și procesele de predare în învățământul special pentru hipoacuzici. (< surdo- + metodică) Vezi definitia »

LÍTERĂ, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzând în general unui fonem; slovă. ◊ Literă mare = majusculă. Literă mică = minusculă. ♦ Caracter tipografic în forma unui mic bloc paralepipedic, reprezentând în relief o literă (1), o cifră etc. 2. Fig. Înțelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. Literă cu literă = până în cele mai mici amănunte; întocmai, aidoma. Litera legii (sau a cărții) = exact cum scrie într-o lege (sau într-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A rămâne (sau a deveni etc.) literă moartă = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat în seamă, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. ◊ Om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Științele umanistice. – Din lat. littera. Vezi definitia »