scoárță (-țe), s. f. – 1. Coajă. – 2. Crustă. – 3. Loitră, corlată. – 4. Cuvertură, învelitoare, preș. – 5. Covor, tapet. – 6. Copertă. – 7. (Olt.) Portofel. – Istr. scorțĕ. Lat. scortea „de piele” (Diez, I, 374; Densusianu, Hlr., 158; Pușcariu 1557; REW 7742), confundată cu cortex „coajă”, cf. it. scorza, prov., cat. escorsa, fr. écorce, sp. escuerzo. Pentru evoluție, cf. coaje-cojoc. Der. scorțar, s. m. (bocănitoare, Sitta caesia); scorțar, s. n. (covor); scorțăraș (var. scorțărel), s. m. (arbore, Cinnamonum zeylanicum); scorțișoară, s. f. (scoarța scorțișorului; varietate de pere); scorțos (var. scorțoros, scorțuros), adj. (tare, uscat; aspru, dur; morocănos, iritabil); scorțoșa (var. înscorțoșa), vb. refl. (a se întări, a se înăspri); scorțolină (var. scorțotină), s. f. (prostituată); înscorți, vb. refl. (a crește scoarța; a se usca, a se înăspri). Vezi definitia »

CLÍNĂ s. f. 1. suprafață de teren cu înclinație domoală. 2. (biol.) modificare gradată și continuă a frecvenței genotipurilor ori fenotipurilor într-o populație în funcție de schimbarea condițiilor de mediu. (< it. clina, lat. clino) Vezi definitia »

POÉMĂ s.f. v. poem. Vezi definitia »

pusătúră, pusătúri, s.f. 1. (înv.) poziție, așezare. 2. (reg.) boală contractată prin farmece; farmec, vrajă (pentru îmbolnăvirea cuiva). Vezi definitia »

PRĂȘTÍNĂ², prăștini, s. f. Prăjină care se înfige în vârful clăii de fân, pentru a o fixa. ♦ Prăjină care se pune pe stuful sau pe paiele de pe acoperișul unei case țărănești, pentru a le fixa. – Et. nec. Vezi definitia »