gingíe (gingíi), s. f. – Țesut care învelește rădăcinile și o parte din corpul dinților și a măselelor. – Mr. dzindzie, istr. (žinžire). Lat. gingῑva (Diez, I, 206; Pușcariu 721; Candrea-Dens., 745; REW 3675; DAR), cf. it., prov., port. gingiva (calabr. gringria), fr. gencive, sp. encía. În Trans. de Nord se folosește var. gingină, care explică și istr. Cf. ALR, I, 31. Din rom. provine ngr.τσιντσία (Murnu, Lehnwörter, 45). – Der. îngingia, vb. (a se face bobul de porumb; a prospera, a se îmbogăți). Vezi definitia »

EVENTRÁȚIE, eventrații, s. f. Ieșire sub piele a viscerelor învelite în sacul peritonelului, care apare în urma unui traumatism sau a unei operații. – Din fr. éventration. Vezi definitia »

CODÍE, codii, s. f. (Reg.) Codiriște. – Din coadă + suf. -ie. Vezi definitia »

STENOTIPÍE s. f. Stenografiere mecanică cu ajutorul stenotipului. – Din fr. sténotypie. Vezi definitia »

HEMOFILÍE, hemofilii, s. f. Boală ereditară, transmisă de mamă numai băieților, care constă într-o predispoziție spre hemoragie, cauzată de prelungirea timpului de coagulare a sângelui. – Din fr. hémophilie. Vezi definitia »