PITUÍTĂ, pituite, s. f. (Med.) Mucus. – Din lat. pituita, fr. pituite. Vezi definitia »

VILANÉLĂ s. f. 1. poezia cu formă fixă (în literatura franceză), cu 18 versuri, pe două rime. ◊ scurtă poezie pastorală. 2. cântec vocal cu caracter dansant, de origine napolitană, din sec. XV-XVI, plin de vivacitate ritmică, de voie bună. 3. piesă cu caracter de dans țărănesc, în tempo vioi. (< fr. villanelle, it. villanella) Vezi definitia »

RATIÉRĂ, ratiere, s. f. Dispozitiv la războiul mecanic de țesut, cu ajutorul căruia se ridică și se coboară ițele pentru formarea rostului. [Pr.: -ti-e-] – Din fr. ratière. Vezi definitia »

STICLÚȚĂ, sticluțe, s. f. Diminutiv al lui sticlă (II); sticlișoară, sticluliță. [Var.: (reg.) steclúță s. f.] – Sticlă + suf. -uță. Vezi definitia »

drácilă (drácile), s. f. – Bucsău (Berberis vulgaris). – Var. dracină. Origine incertă. Ar putea proveni din sl. dračĭ „mur” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 100; Tiktin; Conev 46), cf. bg. dračka, rus. dračije, der. ca racilă de la rac. După G. Meyer, Neugr. St., II, 26 și Pascu, Arch. Rom., VI, 231, din bg. dračka, de unde și ngr. δράτσινον. Mai puțin probabilă este originea tracică presupusă de Iordan, Dift., 254, urmîndu-l pe Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 276, care se gîndea la un cuvînt dac, *drocila. Vezi definitia »