DERIVÁȚIE s. f. 1. ramificație secundară a unei căi de comunicație, a unui circuit telefonic, electric etc. 2. deviere a unui proiectil din planul de tragere. 3. lucrare hidrotehnică pentru transportul apei între conducta principală sau sursă și punctul de utilizare. 4. (lingv.) derivare (2). 5. abatere a sângelui sau a umorilor dintr-o parte a corpului în alta. ◊ modificare a tulburărilor organice prin producerea unei reacții într-o altă zonă. (< fr. dérivation, lat. derivatio) Vezi definitia »

INJÚRIE, injurii, s. f. 1. Infracțiune care constă în atingerea adusă onoarei sau reputației unei persoane prin cuvinte, gesturi sau acte jignitoare; insultă, jignire (gravă), invectivă. 2. (Rar) Acțiune cu efect vătămător. – Din lat. injuria. Cf. fr. injure. Vezi definitia »

METODOLOGÍE s. f. 1. parte a filozofiei care se ocupă cu analiza teoretică a metodelor în știința modernă; știință și teorie despre metodă. 2. ansamblul metodelor de cercetare într-o anumită știință. (< fr. méthodologie) Vezi definitia »

HIPOESTEZÍE s.f. Sensibilitate scăzută a unui organ de simț. [Pron. -po-es-, gen. -iei. / < fr. hypoesthésie, cf. gr. hypo – sub, aisthesis – simțire]. Vezi definitia »

HIPOCLORURÁȚIE s. f. diminuare a cantității de cloruri din organism. (< fr. hypochloruration) Vezi definitia »