DEROBÁ vb. I. refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția pe care i-o impune călărețul. ♦ (Fig.) A se sustrage de la ceva; a se eschiva; a-și declina răspunderea. [< fr. dérober]. Vezi definitia »

limba utilizata in egiptul antic in perioada de domnie a reginei nefertiti Vezi definitia »

îmbuibá (îmbúib, îmbuibát), vb. – 1. A ghiftui, a îndopa cu mîncare. – 2. (Refl.) A mînca lacom, în exces. – 3. A crește din abundență, a se înmulți. Origine necunoscută. Nici una din explicațiile date pînă acum nu pare mulțumitoare. După Densusianu, Archiv. lat. Lex., XII, 425, Din lat. bubia, glosare incertă a lui „sfîrc”, pe baza unui der. *imbubiāre, cf. Pușcariu 72 și REW 4286a; însă autorul a renunțat mai tîrziu la această ipoteză, convingîndu-se că glosarea era incorectă. După Giuglea, Dacor., II, 632-37, din lat. imbuĕre, prin intermediul unei forme pop. *imbuviāre, cf. DAR, și Rosetti, I, 167, care stabilește o legătură cu lat. bubῑre „a umfla”. Sub aspect semantic, cuvîntul oferă o identitate perfectă cu buieci, cf. buiac; însă explicația fonetică este dificilă cf. sl. buiti sę „a trăi înconjurat de plăceri”, cu care DAR admite că s-a încrucișat. Vezi definitia »

EXHIBÁ, exhibez, vb. I. Tranz. (Rar) A arăta ceva în public (în mod ostentativ), a etala, a se făli cu ceva. – Din fr. exhiber, lat. exhibere. Vezi definitia »

DEROBÁ, derobez, vb. I. Refl. (Despre cai) A părăsi brusc direcția impusă de călăreț în momentul când nu poate trece de un obstacol; a se întoarce în loc. ♦ Fig. A se sustrage, a se eschiva de la ceva. – Din fr. dérober. Vezi definitia »