AMÓR, amoruri, s. n. Iubire, dragoste. ♦ (Concr.) Iubit. 2 (Livresc) Atașament, afecțiune. ◊ Amor propriu = prețuire (uneori exagerată) a propriilor sale calități, îmbinată cu susceptibilitatea față de părerea altora despre sine. – It. amore (lat. lit. amor). Vezi definitia »

CHÉSTOR s. m. 1. magistrat roman care în perioada regalității îndeplinea funcția de judecător, iar în cea a republicii deținea funcții financiare. 2. șeful unei chesturi de poliție. 3. membru al biroului unei adunări parlamentare pentru folosirea fondurilor, pentru administrație și securitate. (< fr. questeur, lat. quaestor) Vezi definitia »

CORBUȘÓR, corbușori, s. m. (Rar) Corbuleț. – Corb + suf.-ușor. Vezi definitia »

năpustitór, năpustitoáre, s.m. și f. (înv. și reg.) 1. persoană care lasă pe cineva fără ajutor. 2. slobozitor (la războiul de țesut). 3. grăunțar (la roata morii). Vezi definitia »

adunătór¹ adj. m., pl. adunătóri; f. sg. și pl. adunătoáre Vezi definitia »