strădánie (-ii), s. f. – 1. (Înv.) Chin, suferință, calvar. – 2. Efort, silință. Sl. stradanije (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 371). – Der. strădalnic, adj. (laborios, activ, harnic), din sl. stradilinu „care îndură”, cu suf. -nic (după Tiktin și Candrea, dintr-un sl. *stradaniniku); strădănui, vb. refl. (Mold., a se căzni, a se strădui); strădui, vb. refl. (a îndura, a suferi; a se forța, a se căzni), cf. sl. stradati „a îndura”; străduință, s. f. (efort); străduitor, adj. (sîrguincios, silitor). Vezi definitia »

AUTOPROPÚLSIE s.f. Propulsie a unui vehicul prin consum de energie din interior. [Gen. -iei. / < fr. autopropulsion]. Vezi definitia »

SIMPATICOTONÍE s.f. (Med.) Constituție caracterizată printr-o sensibilitate specială a sistemului nervos simpatic. [Gen. -iei. / < fr. sympathicotonie]. Vezi definitia »

DISMETRÍE s. f. (med.) imposibilitate de a măsura și ghida mișcările. (< fr. dysmétrie) Vezi definitia »

HIDROCHIMÍE s. f. Disciplină care studiază proprietățile chimice ale apelor. – Din fr. hydrochimie. Vezi definitia »