DISCRÉȚIE s.f. 1. Însușirea de a fi discret. ◊ A păstra discreție = a nu divulga o taină încredințată. ♦ Rezervă, cumpătare, reținere (în purtări, în vorbe). 2. La discreție = din belșug; a fi la discreția (cuiva) = a fi la cheremul, la dispoziția (cuiva). [Gen. -iei, var. discrețiune s.f. / cf. fr. discrétion, it. discrezione, lat. discretio – discernământ, alegere]. Vezi definitia »

BETELÍE, betelii, s. f. Fâșie îngustă cusută în partea de sus a pantalonilor, a fustei etc.; tivitură făcută în același loc (ca să se treacă prin ea un șiret etc.); p. ext. margine tivită la gâtul sau la mânecile cămășii sau ale iei. – Din bată. Vezi definitia »

CILINDRURÍE s.f. (Med.) Prezența în urină a cilindrilor de origine renală. [Gen. -iei. / < fr. cylindrurie, cf. gr. kylindros – cilindru, ouron – urină]. Vezi definitia »

EXORTÁȚIE s. f. discurs prin care se urmărește stârnirea unor sentimente, dezlănțuirea unor acțiuni etc.; încurajare, îndemn, imbold, înflăcărare. (< fr. exhortation, lat. exhortatio) Vezi definitia »

victorie,izbanda Vezi definitia »