ȚIUITÓR, -OÁRE, țiuitori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. Care țiuie. 2. S. f. (Rar) Fluier. [Pr.: ți-u-i-] – Țiui + suf. -tor. Vezi definitia »

năpustitór, năpustitoáre, s.m. și f. (înv. și reg.) 1. persoană care lasă pe cineva fără ajutor. 2. slobozitor (la războiul de țesut). 3. grăunțar (la roata morii). Vezi definitia »

supletór, supletóri, adj. (înv.) care completează. Vezi definitia »

DIASPÓR I. s. m. fragment vegetal, sexuat sau asexuat, care se desprinde de planta mamă, putând genera o nouă plantă. II. s. n. oxid natural hidratat de aluminiu, foarte mărunt, sticlos, alb-cenușiu sau brun, în zăcămintele de bauxită și în rocile metamorfice. (< fr. diaspore) Vezi definitia »

PĂSTÓR, păstori, s. m. 1. Cioban. ◊ Compus: (Astron.; pop.) Păstorul-cu-Oile = Cloșca-cu-Pui. 2. Fig. Preot; p. ext. conducător, îndrumător (spiritual). – Lat. pastor. Vezi definitia »