proáșcă (proáște), s. f. – 1. Fuituială, praștie. – 2. Țintă. – 3. Distanță de la care se trage. – 4. Pompă de incendiu. – Var. proșcă, înv. Sl. *pročĭkati „a țîșni, a izbucni”, cf. sb. pročka „acțiunea de a împroșca” (Pușcariu, Dacor., III, 681-5). S-a mai crezut în sl. prysnati „a împrăștia” (Cihac, II, 257); în sb. pročkati „a iscodi” (Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 440); într-un sl. *prokŭ (Tiktin); în bg. prăskalka (Conev 74). – Der. împroșca, vb. (a arunca, a azvîrli; a țîșni, a ieși; a stropi, a împrăștia; a spumega), var. înv. împrocica, cf. rus. pročikatĭ „a se deschide un abces”; împroșcătură, s. f. (aruncare; lansare; stropire). Vezi definitia »

MANÓZĂ s. f. hidrat de carbon din fructul unui palmier sud-american. (< fr. mannose) Vezi definitia »

BACHELÍTĂ s. f. Rășină sintetică din care se fabrică piese electrice izolatoare și diverse obiecte de uz comun. – Fr. bakélite. Vezi definitia »

AEROGÁRĂ s. f. ansamblu de clădiri ale serviciilor unui aeroport. (< fr. aérogare) Vezi definitia »

PEPTIDÁZĂ s.f. Enzimă care descompune peptidele. [< fr. peptidase]. Vezi definitia »