LOCOTENÉNȚĂ s.f. (În trecut) Organ administrativ-politic care ținea locul domnitorului și exercita funcțiile acestuia; persoană (sau persoanele) care deținea(u) această demnitate. [< it. luogotenenza]. Vezi definitia »

pájimă, pájime, s.f. (reg.) cobiliță. Vezi definitia »

úică (uici), s. m. – Unchi. Sb. ujak, ujko (Candrea). În Trans. și Olt. – Der. uină, s. f. (Banat, mătușă), din sb. ujna. Vezi definitia »

HÁRPĂ s.f. Instrument muzical de formă triunghiulară, cu coarde inegale ca lungime, puse în vibrație cu degetele ambelor mâini. [Pl. -pe, var. harfă s.f. / < fr. harpe, cf. germ. Harfe]. Vezi definitia »

URUITÚRĂ s. f. v. huruitură. Vezi definitia »