serdár (-ri), s. m. – 1. General turc, de cavalerie. – 2. (Mold.) Comandant militar de la frontiera Nistrului. – 3. (Munt.) Boier de rang mijlociu, primul din categoria lui, șeful armatei, inspector general al poștelor și comunicațiilor. – 4. În sec. XVIII-XIX, titlu nobiliar, boier de rangul al treilea, asimilat de Regulamentul Organic cu gradul de căpitan. – Var. sărdar. Tc. (per.) serdar (Roesler 603; Șeineanu, II, 319; Lokotsch 1851). – Der. serdăreasă, s. f. (nevastă de serdar); serdăresc adj. (de serdar); serdărie, s. f. (funcția de serdar); cîrcserdar, s. m. (în primele decenii ale sec. XIX, căpitan de jandarmerie rural), din tc. kirkserdar. Vezi definitia »

solár (-ri), s. m. (Înv.) Sărar, vînzător de sare. Sl. solarĭ (Tiktin). – Der. solăriță, s. f. (bir pe sare), sec. XVII, înv.; solăriță, s. f. (Banat, solniță). Vezi definitia »

prăgár, prăgáre, s.n. (reg.) 1. fiecare dintre grinzile care se așază de-a curmezișul pe temelia unei case și prin care se delimitează încăperile. 2. grindă care se pune deasupra ușorilor ușii, formând pragul de sus; prăguriță. 3. prag. Vezi definitia »

NĂDRĂGÁR, nădrăgari, s. m. Nume depreciativ dat de țărani orășenilor. – Nădrag + suf. -ar. Vezi definitia »

VICÁR s. m. 1. cel care ținea locul cuiva căruia îi urma imediat în rang. ◊ funcționar din organizarea mai târzie a Imperiului Roman, care administra o dioceză imperială. 2. locțiitor al unui mitropolit, episcop sau alt demnitar bisericesc. (< fr. vicaire, lat. vicarius) Vezi definitia »