gîlceávă (gîlcévi), s. f. – 1. Zgomot. – 2. Ceartă, sfadă. – 3. (Rar) Plantă (Delphinium consolida). – Megl. gîlceavă. Sl., dar etimonul exact este incert. În sl. apare glŭkŭ „sunet” (Miklosich, Lexicon, 130), bg. gălč „zgomot” (Skok 72), slov. golčati „a vorbi”. Der. cu -avă, ca în ispravă, iznoavă, pare a fi specifică rom., chiar dacă suf. este cu desăvîrșire sl. și neproductiv în rom.; în acest caz bg. gălčava ar proveni din rom. (Capidan, Raporturile, 228; cf. și Berneker 367). După Conev 95 și DAR, rom. provine din bg. Der. gîlcevi, vb. (înv., a bîrfi; a se certa, a se ciorovăi); gîlcevos, adj. (certăreț); gîlcevitor, adj. (certăreț). – Din rom. provine mag. gercsáva „ceartă”, gercsávás „arțăgos” (Candrea, Elemente, 408). Vezi definitia »

CAMPANÍLĂ s. f. 1. clopotniță (turn înalt) construită separat de biserică, în Italia. 2. lanternă (2) mică, deasupra unui dom, ca decorație. (< it., fr. campanile) Vezi definitia »

DÂRDÂIÁLĂ, dârdâieli, s. f. Faptul de a dârdâi; dârdâit. [Pr.: -dâ-ia-] – Dârdâi + suf. -eală. Vezi definitia »

AVANFÓSĂ s.f. (Geol.) Depresiune alungită a scoarței terestre, situată între un lanț muntos cutat și o platformă. [< fr. avant-fossé]. Vezi definitia »

tilíncă, tilínci, s.f. (pop.) 1. fluier din coajă de tei, de paltin, din soc ori din salcie, fără găuri; șuierătoare. 2. clopoțel la oi, la vite. 3. groapa fântânii. Vezi definitia »