ȚIMÍR, țimire, s. n. 1. (Înv. și reg.) Emblemă care servește drept semn distinctiv al unei familii nobile, al unui oraș, al unei corporații sau membrilor ei, unei țări etc. 2. Denumire dată în evul mediu, în țările române, călăuzei și însoțitorului oficial al unui străin, mai cu seamă de la hotare până la curtea domnească. [Var.: țimáră s. f.] – Din magh. cimer. Vezi definitia »

sictír interj. – Exprimă vulgar repulsia. Tc. sikdir, imperativ pasiv al lui sikmek „a se împerechea” (Șeineanu, II, 321; Lokotsch 1060), cf. ngr. σιϰτίρ „blestem”. – Der. sictiri, vb. (a înjura). Vezi definitia »

CLAVÍR s. n. pian. (< germ. Klavier) Vezi definitia »

EMÍR s. m. 1. titlu dat descendenților lui Mohamed. 2. titlu al guvernatorilor unor țări musulmane. (< fr. émir) Vezi definitia »

mușír, mușíri, s.m. (înv.) pașă cu trei tuiuri; generalisim. Vezi definitia »