RELICVÁRIU, relicvarii, s. n. Cutie sau casetă de forme variate, în care se păstrează rămășițe din trupul sau din obiectele unui sfânt. – Din it. reliquario. Vezi definitia »

vermelíu, -íe, adj. (înv. și pop.) rumen, roșu-închis. Vezi definitia »

SPÁȚIU s. f. 1. formă fundamentală de existență a materiei, inseparabilă de aceasta, având aspectul unui întreg neîntrerupt cu trei dimensiuni și care exprimă ordinea în care sunt dispuse obiectele și procesele. 2. întindere nemărginită care cuprinde corpurile cerești; văzduh. ♦ ~ aerian = spațiul de deasupra unui stat, supus suveranității acestuia; ~ cosmic = spațiul în afara stratosferei Pământului; ~ maritim = spațiu geografic cuprinzând apele mărilor și oceanelor, fundul și subsolul acestora. 3. loc, suprafață, întindere limitată. ♦ (mil.) ~ de siguranță = distanță minimă până la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra căruia se trage fără a risca să fie lovite de focul propriu; ~ mort = porțiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol în care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe. 4. loc între două obiecte; distanță, interval. ♦ ~ verde = teren plantat, în perimetrul unei așezări. ◊ distanță cuprinsă între două linii orizontale ale portativului. ◊ (poligr.) interval alb lăsat între cuvintele sau rândurile culese; (p. ext.) instrument care servește la obținerea acestei spațieri. 5. (mat.) mulțime de elemente (puncte) având anumite proprietăți. ◊ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la ieșirea unui element de sistem. (< lat. spatium, după fr. espace) Vezi definitia »

CANTARAGÍU, cantaragii, s. m. Salariat la vamă, la gară etc. care cântărește bagajele sau mărfurile. – Din tc. kantarcı. Vezi definitia »

DEROGATÓRIU, -IE adj. Cu caracter de derogare; care derogă. [Pron. -riu. / cf. lat. derogatorius]. Vezi definitia »