OMISIÚNE, omisiuni, s. f. Faptul de a omite; trecere cu vederea, neglijare; lucru omis, lipsă, scăpare, lacună; omitere. [Pr.: -si-u-] – Din fr. omission, lat. omissio, -onis. Vezi definitia »

DERIZIÚNE s.f. (Rar) Luare în râs, în derâdere, bătaie de joc. [Pron. -zi-u-. / cf. fr. dérision, lat. derisio]. Vezi definitia »

EXCLUZIÚNE s. f. 1. excludere, interdicție. ♦ (fiz.) principiul ĩi = principiu potrivit căruia într-un sistem cuantic nu pot exista doi fermioni care să aibă simultan același ansamblu de numere cuantice. 2. (log.) relație între două propoziții care nu pot fi simultan adevărate. (< fr. exclusion) Vezi definitia »

DEȚÍNE vb. III. tr. 1. A avea în stăpânire sau în păstrare un bun material. ♦ A ocupa o funcție, un post. 2. A lipsi pe cineva de libertate personală; a ține la arest. [P.i. dețin, conj. -nă, var. deținea vb. II. / după fr. détenir]. Vezi definitia »

IMPULSIÚNE s.f. v. impulsie. Vezi definitia »