OPTATÍV, -Ă adj. Care exprimă o dorință. ♦ (Gram.) Mod optativ (și s.n.) = mod care exprimă o acțiune dorită; propoziție optativă (și s.f.) = propoziție care exprimă o acțiune sau o stare a cărei realizare este dorită. [Cf. fr. optatif, lat. optativus]. Vezi definitia »

MULTIPLICATÍV, -Ă adj. care multiplică; care exprimă o multiplicare. ♦ numeral ~ = numeral care exprimă proporția în care crește o cantitate sau se desfășoară o acțiune. (< fr. multiplicatif) Vezi definitia »

INDICATÍV, -Ă adj. Care indică, îndrumător. ◊ (Gram.) Modul indicativ (și s.n.) = mod care exprimă o acțiune reală. // s.n. 1. Denumire convențională pentru unități militare, comandanți etc. 2. (La un post de radio-televiziune) Semnal de identificare la începutul sau sfârșitul emisiunii. ◊ Indicativ de apel = apelativ convențional format din litere sau cifre care servește pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic sau radiofonic. [Cf. lat. indicativus, fr. indicatif]. Vezi definitia »

NUMERATÍV, -Ă adj. Care servește la numărat. [< fr. numératif]. Vezi definitia »

EXCLUSÍV, -Ă I. adj. (despre noțiuni abstracte) care se exclud unul pe altul; incompatibil cu altceva. ◊ referitor la un singur lucru. II. adv. cu excluderea altor posibilități, în afară de. ◊ numai. (< fr. exclusif, lat. exclusivus) Vezi definitia »