DIAPIRÍSM s.n. (Geol.) Proces de migrațiune lentă a unor roci din zonele profunde spre suprafață sub acțiunea presiunii din scoarța terestră. [Cf. it. diapirismo < gr. dia – prin, peirein – a străpunge]. Vezi definitia »

RIGORÍSM s.n. 1. Concepție etică promovată de Kant, care opune în mod rigid normele morale necesităților fizice și spirituale. 2. Morală severă; austeritate. 3. Calitatea a ceea ce este riguros; metodă de mare finețe și exactitate. [Cf. fr. rigorisme]. Vezi definitia »

DADAÍSM s. n. Curent literar și artistic apărut în 1916 în Europa, caracterizat prin negarea oricărui raport între gândire și expresia artistică, prin ridicarea hazardului la rangul de principiu de creație; dada. – Din fr. dadaïsme. Vezi definitia »

IDEALÍSM s. n. 1. Orientare în filozofie, opusă materialismului, care consideră spiritul, conștiința, gândirea ca factor primordial, iar materia, natura, existența ca factor secund, derivat. ◊ Idealism obiectiv = idealism care concepe factorul spiritual pus la baza existenței ca o realitate de sine stătătoare, independentă de conștiința individuală. Idealism subiectiv = idealism care identifică spiritul cu conștiința individuală, negând existența independentă de aceasta a realității materiale. Idealism absolut = idealism care admite identitatea spirituală cu realitatea obiectivă. 2. (Rar) Caracterul omului idealist (2). [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalisme. Vezi definitia »

HELIOCENTRÍSM s.n. (Astr.) Teorie a lui Copernic după care Soarele se află în centrul sistemului planetar. [Pron. -li-o-. / < fr. héliocentrisme, cf. gr. helios – soare, kentron – centru]. Vezi definitia »