DEȘTEPTĂCIÚNE s. f. Însușirea de a fi deștept (2); inteligență. ♦ (Adesea ir.) Faptă sau vorbă de om deștept. – Deștept + suf. -ăciune. Vezi definitia »

MEDICAȚIÚNE s.f. v. medicație. Vezi definitia »

îngroziciúne s.f. (înv.) îngrozire, groază, îngrozitură. Vezi definitia »

ELECȚIÚNE s. f. alegere. (< fr. élection, lat. electio) Vezi definitia »

a i se pune (cuiva) pata expr. 1. a avea o idee fixă; a urmări cu încăpățînare un scop. 2. a se enerva; a face o criză de furie / de nervi. Vezi definitia »