DECLAMÁȚIE, declamații, s. f. 1. Artă de a declama. 2. Vorbire cu ton și cu gesturi exagerate, teatrale, emfatice. [Var.: declamațiúne s. f.] – Din fr. déclamation, lat. declamatio, -onis. Vezi definitia »

MONOPLEGÍE s.f. (Med.) Paralizie a unui singur membru. [Gen. -iei. / < fr. monoplégie, cf. gr. monos – unic, plege – lovitură]. Vezi definitia »

INVÁZIE s. f. 1. pătrundere pe teritoriul unui stat a forțelor armate aparținând altui stat. 2. perioadă de început în bolile infecțioase. 3. năpădire, năvălire; revărsare puternică. (< fr. invasion, lat. invasio) Vezi definitia »

TRĂGĂTORÍE, trăgătorii, s. f. Secție (1) în care are loc trefilarea. – Trage + suf. -ătorie. Vezi definitia »

CENOGENÍE (‹ fr.) s. f. (BIOL.) Dezvoltare embrionară care nu respectă riguros toate etapele dezvoltării filogenetice; a fost formulată prima oară de E. Haeckel (1866). Vezi definitia »