fus (fúse), s. n. – 1. Unealtă de tors. – 2. Suport pentru mosor la suveică. – 3. Suport pentru lînă la vîrtelniță. – 4. Ax la mașina bătătoare. – 5. Ax la moara de grîu. – 6. Ax, arbore (în general). – 7. Braț la candelabru. – 8. Porțiune sferică a unui ax sau a unei osii. – 9. Tulpină la fasole. – 10. Pește (Aspro streber). – Mr., megl., istr. fus. Lat. fŭsus (Pușcariu 688; Candrea-Dens., 703; REW 3620; DAR), cf. it., port. fuso, cat. fus, sp. huso. Sensul 9 poate fi o confuzie cu fusei „fasole”. – Der. fusar, s. m. (persoană care face fuse; țipar, Cobitis fossilis; pește, Aspro streber), pe care Pușcariu 689 îl derivă direct din lat. fŭsārius. Vezi definitia »

VITÉLLUS s.n. v. vitelus. Vezi definitia »

BOETHIUS, Anicius Manlius Severinus (480-524), om de stat și filozof roman. Influențat de Platon, Aristotel și stoici, ale căror idei a încercat să le îmbine cu principiile creștinismului („Mîngîierile filozofiei”). În tratatul „De institutione musica” a transmis evului mediu cunoștințele muzicale ale antichității. V. pătratul logic. Vezi definitia »

a se uita de sus (la cineva) expr. a desconsidera, a disprețui; a considera (pe cineva) inferior. Vezi definitia »

NAÚPLIUS s. m. formă larvară la unele crustacee, cu un ochi și trei perechi de apendice. (< fr., lat. nauplius) Vezi definitia »