SUFÉCT, -Ă adj., s.m. (Ant.) (Consul) care înlocuia pe altul, defunct înainte de expirarea magistraturii sale. [< lat. suffectus, cf. lat. sufficere – a substitui]. Vezi definitia »

SUBIÉCT s.n. 1. Materie, chestiune de care se ocupă cineva, despre care se vorbește. ♦ Pricină, motiv. ♦ Totalitatea evenimentelor, a întâmplărilor ce se petrec în desfășurarea unei narațiuni epice sau dramatice. 2. Partea principală a unei propoziții care indică cine îndeplinește sau cine suferă acțiunea verbului. ♦ (Log.) Parte, termen al unei judecăți despre care se afirmă sau se neagă însușirea exprimată de predicat. // s.m. (Fil.) Omul ca ființă înzestrată cu conștiință și voință. [Pron. -bi-ect. / < lat. subiectus]. Vezi definitia »

INDIRÉCT, -Ă adj. (adesea adv.) Care nu se face, nu se obține direct, ci mijlocit, cu ajutorul cuiva sau a ceva. ◊ Complement direct = parte de propoziție asupra căreia se răsfrânge în chip indirect acțiunea verbului; propoziție completivă (și s.f.) = propoziție cu funcție de complement indirect. 3. (Fin.) Impozit indirect = impozit inclus în prețul anumitor obiecte de consum. 4. (Mil.) Tragere indirectă = tragere făcută pe bază de calcul asupra unor ținte care nu se văd. [Cf. fr. indirect, lat. indirectus]. Vezi definitia »

ARTEFÁCT s. n. (Anat.) Falsă imagine care apare în preparatele histologice din cauza unor procedee greșite de fixare sau de colorare (pe lama microscopului). – Din fr. artefact. Vezi definitia »

CONTRASUBIÉCT s. n. melodic care apare concomitent cu subiectul unei fugi sau al altor lucrări polifonice. (după fr. contre-sujet) Vezi definitia »