fătá (fătát, fătát), vb. – A făta. – Mr. fitare, fet, megl. fet. Lat. fĕtare (Pușcariu 587; Candrea-Dens., 562; REW 3271; DAR), cf. sard. fedare, sicil. fitari, abruz. fetá, march. fetâ, piem. fe (în sicil. și abruz. cu sensul special de „a face ouă”), Santander jedar. Der. fătăciune, s. f. (fătat al oilor; înv., dobăndă luată pentru pămînt; țarc rezervat pentru oi să fete; fătat; organ genital al vacii), cu suf. -ciune, ca mortăciune, spurcăciune (după Candrea-Dens., 563 și REW, direct din lat. fetationem); fătăciunat, s. n. (înv., numărătoare a turmelor); fătat, s. n. (acțiunea de a făta); fătătoare, adj. (care fată); fătătoare, s. f. (care fată; organ genital al vacii). Vezi definitia »

finta care este urmarita pentru a fi omorata, dupa care se ia carnea sau blana. Vezi definitia »

INTROSPECTÁ vb. refl. a-și observa propriile trăiri psihice. (< fr. introspecter) Vezi definitia »

decoltá (decoltéz, decoltát), vb. – A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte. Fr. décolleter. – Der. (din fr.) decolteu, s. n.; decoltat, adj. (răscroit; îndrăzneț). Vezi definitia »

CONSULTÁ vb. I. tr. 1. a cere sfatul, părerea cuiva, a lua avizul unui specialist. 2. a cerceta pentru informare, documentare. ◊ (despre medici) a examina un bolnav, a da o consultație (2). II. refl. a se (con)sfătui. (< fr. consulter, lat. consultare) Vezi definitia »