ÎNTRETĂIÁ vb. tr., refl. a (se) încrucișa, a (se) intersecta. (după fr. /s'/entrecouper) Vezi definitia »

cucuiá, cucúi, vb. I refl. (reg.) 1. a se cățăra, a se sui, a se cocoța, a se barica. 2. (fig.) a se împopoțona, a se împodobi peste măsură. Vezi definitia »

a înțărcat bălaia! expr. gata!, s-a terminat!; nu mai sunt resurse! Vezi definitia »

sgîriá (-íi, -át), vb. – A rîcîi cu unghiile sau cu ghearele. – Var. zgîria. Megl. zgair, zgăirari. Lat. excoriāri „a strivi”, de la corium (Niermeyer 389), cf. it. scuoiato, prov. escoriatz (Rom., II, 341). Celelalte explicații par insuficiente: de la *sdîria ‹ sl. sudrati „a rupe” (Cihac, II, 101; Bogrea, Dacor., IV, 845, unde se citează formele din sec. XVII, dăria, sderia, din sl., dar probabil diferite de vb. sgîria); din lat. *excariāre, de la caries (Pușcariu, ZRPh., XXVIII, 687; Pușcariu 1938; cf. împotrivă Philippide, II, 658); în relația cu *excarmĭnāre (Tiktin); de la un lat. *scabĭlāre, în loc de scabēre (Pascu, Arch. Rom., VI, 267); din v. germ. skeren, cf. calabr. sgarrare, milan. szagá (Pușcariu, Dacor., I, 604); din lat. scarificare (Giuglea, Dacor., V, 897; cf. REW 7662); din lat. *scaberāre ‹ scaber (Candrea). Der. sgîrie-brînză, s. m. (avar, zgîrcit); sgîriac (var. sgîrieci), s. n. (compas de tîmplar); sgîrie-nori, s. m. (bloc înalt), traducere din fr. gratte-ciel; sgîrîietură, s. f. (tăietură superficială); sgîrios, adj. (care zgîrie). Vezi definitia »

ARDEIÁ, ardeiez, vb. I. 1. Tranz. A condimenta o mâncare cu ardei iute (sau cu piper, boia etc.). 2. Refl. Fig. (Fam.; despre oameni) A se irita, a se supăra. [Pr.: -de-ia] – Din ardei. Vezi definitia »