BIZÉȚ s. n. bucată de piele care se pune ca garnitură la încălțăminte. (< germ. Besatz) Vezi definitia »

șnaiț, -ă, s.n., s.f. (reg.) 1. (s.n.) cărare prin pădure pe care se trag buștenii. 2. (s.n.) vârf, culme. 3. (s.f.) fâșie de pământ între două dealuri. Vezi definitia »

firifanț, firifanțuri s. n. (pop., înv.) podoabă ieftină; funde, mărgele, gablonzuri colecționate odinioară de fetele de condiție modestă. Vezi definitia »

PETRECĂRÉȚ, -EÁȚĂ, petrecăreți, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) căruia îi place să petreacă mult și des, (om) iubitor de petreceri; (om) chefliu, petrecător. – Petrece + suf. -ăreț. Vezi definitia »

lanț (lánțuri), s. n. – 1. Șir de verigi. – 2. Șir, rînd. – 3. Înrobire, sclavie. – 4. (Trans.) Măsură de suprafață, aproximativ un pogon. – 5. Măsură de lungime, conținînd 19,67 m în Munt. și 22,30 în Mold. – 6. Șipci, stinghiii care formează scheletul acoperișului. Sl. lanĭcĭ, prin intermediul mag. lánc (Miklosich, Slaw. Elem., 28; Cihac, II, 155; Tiktin; Drăganu, Dacor., VII, 136; Rosetti, III, 93; Gáldi, Dict., 93; împotrivă der. directe din sl., cf. Procopovici, Dacor., X, 145), cf. bg. lanec, sb. lanac, slov., rut. lanc, țig. láncos. Pentru sensul de „măsură”, cf. lan și sb., cr. lanac. – Der. lănțug (var. înv. lănțuh, lanțuh), s. n. (lanț), din sl. lanĭcuchŭ (Miklosich, Lexicon, 332), cf. pol. łancuch, rut. lancjug, rus. lancug (Vasmer, II, 13); lănțui (var. înlănțui), vb. (a pune în lanțuri, a fereca; a încătușa; a lega, a înveriga); lănteț, s. m. (stinghie de acoperiș), probabil prin disimulare din *lănțet. Vezi definitia »