ALTOIÁLĂ, altoieli, s. f. (Rar) Altoire. [Pr.: -to-ia-] – Altoi² + suf. -eală. Vezi definitia »

CASIDĂ (‹ arab.) s. f. Poezie monorimă, specifică literaturii orientale (arabă, persană, turcă). Scrisă pe subiecte omagiale, panegerice, religioase, didactice, satirice etc., ajungea pînă la o sută de cuplete. Vezi definitia »

ÁMBRĂ s. f. 1. substanță cu miros de mosc, în intestinul unei specii de cașalot; spermaceti. 2. chihlimbar. (< fr. ambre) Vezi definitia »

núntă (núnți), s. f. – Ceremonia de căsătorie, cununie. – Mr. numtă, lumtă, megl. nuntă, istr. nuntę. Lat. nuptiae (Pușcariu 1208; Candrea-Dens., 1260; REW 5999), cf. it. nozze (sard. nuntas, nunsas, cors. nonza), prov. nossas, fr. noces. Fonetismul nu este normal. S-a căutat să se explice rezultatul rom. prin încrucișarea lat. nuntiāre (Densusianu, Hlr., 127) sau plecînd de la pl. *nupți › nunți (Pușcariu; Byck-Graur 25). Cipariu, Arhiv., 469, urmat de Pascu, Beiträge, 11; Philippide, II, 660 și Scriban ar prefera să pornească de la lat. nupta, ipoteză care un înlătură problema. Oricum, trebuie să se admită un infix nazal *nunptiae, fie prin încrucișare cu nuntiāre (cf. v. sard. nunça „întîlnire”), fie prin simplă propagare; și de la pl. numpți s-a putut trece la numți, mr. nunți. Uz general (ALR, I, 254). Der. nuntaș, s. m. (invitat la nuntă); nunți (var. nunti), vb. (a face nuntă); nuntit, s. n. (nuntă). – Din rom. provine mag. nunta (Edelspacher 20). Vezi definitia »

drácilă (drácile), s. f. – Bucsău (Berberis vulgaris). – Var. dracină. Origine incertă. Ar putea proveni din sl. dračĭ „mur” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Cihac, II, 100; Tiktin; Conev 46), cf. bg. dračka, rus. dračije, der. ca racilă de la rac. După G. Meyer, Neugr. St., II, 26 și Pascu, Arch. Rom., VI, 231, din bg. dračka, de unde și ngr. δράτσινον. Mai puțin probabilă este originea tracică presupusă de Iordan, Dift., 254, urmîndu-l pe Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 276, care se gîndea la un cuvînt dac, *drocila. Vezi definitia »