SONÁNTĂ, sonante, s. f. Consoană a cărei emisiune nu comportă nici un zgomot și care are unele caracteristici articulatorii și funcționale apropiate de vocale. ◊ (Adjectival) Consoană sonantă. – Din fr. sonnante. Vezi definitia »

RANCHIÚNĂ s.f. Pizmă, pică, ură ascunsă; dorință de răzbunare. [Pron. -chiu-, pl. -ni, -ne. / < fr. rancune]. Vezi definitia »

COVARIÁNȚĂ s.f. (Statist.) Media produșilor termenilor omologi a două variabile corelate. [Pron. -ri-an-. / < fr. covariance]. Vezi definitia »

CETOGENÉZĂ s. f. formarea de cetone în organisme. (< fr. cétogenèse) Vezi definitia »

masterándă s. f., g.-d. art. masterándei; pl. masteránde Vezi definitia »